decanat@man.ase.ro

+4 021 319.19.00/+4 021 319.19.01 – Int: 120/230

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA MANAGEMENT

ÎNSCRIERE EXAMEN MASTERAT

ÎNSCRIEREA LA EXAMENUL DE FINALIZARE A STUDIILOR DE MASTERAT
SESIUNEA IUNIE – IULIE
2024



            Absolvenții care au obținut calificativul ”admis pentru susținere” ca urmare a verificării antiplagiat a disertațiilor sunt rugați să citească Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și masterat, anul universitar 2023-2024 (denumit, în continuare, Regulament). În acest context, se vor parcurge următorii pași pentru înscrierea în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor de masterat în iunie – iulie 2024

 Pasul 1:

  • transmiterea disertației la adresa depmanagement@man.ase.ro

Candidații trebuie să țină cont riguros de următoarele informații:

  • disertația va fi transmisă sub forma unui singur fișier de tip ”.pdf” (care va cuprinde toate părțile lucrării). Candidații se vor asigura că lucrarea de finalizare trimisă:
    • se poate deschide;
    • este completă;
    • este aceeași cu cea pe care au încărcat-o pentru verificarea antiplagiat;
    • este salvată sub denumirea: ”Nume_Prenume1_Prenume2_Denumire Masterat”;
    • este atașată unui mesaj electronic care va următorul subiect: ”Nume_Prenume1_Prenume2_Denumire Masterat”.
  • perioada prevăzută în Regulament pentru transmiterea fișierului care conține lucrarea este
    27-28 iunie 2024 (pentru 28 iunie 2024 sunt acceptate numai documentele transmise până la ora 11:00). Pentru eliminarea riscurilor tehnice ale aglomerării la limita termenului prevăzut, rugăm insistent candidații să transmită lucrările până cel tărziu la sfârșitul zilei de 27 iunie 2024.

Pasul 2:

  • transmiterea documentelor de înscriere pentru examenul de finalizare a studiilor la secretariatul Facultății de Management, la adresa secretariat@man.ase.ro.

Candidații trebuie să țină cont riguros de următoarele informații:

  • documentele ce trebuie transmise electronic, în funcție de condițiile de absolvire a studiilor, sunt:
    • pentru absolvenții promoției curente (2024):
    1. cererea de înscriere, care include și declarația pe propria răspundere privind originalitatea lucrării de finalizare a studiilor de masterat, datată și semnată, precum și fișa de înscriere, datată și semnată (formulare aici);
    2. declarația privind protecția datelor cu caracter personal, datată și semnată (formular aici);
    3. declarația pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor transmise prin email, datată și semnată (formular aici);
    4. pentru absolvenții anului II suplimentar în 2024, dovada plății taxei de înscriere pentru susținerea examenului de disertație.
    • pentru absolvenții promoțiilor anterioare anului 2024:
    1. cererea de înscriere, care include și declarația pe propria răspundere privind originalitatea lucrării de finalizare a studiilor de masterat, datată și semnată, precum și fișa de înscriere, datată și semnată (formulare aici);
    2. declarația privind protecția datelor cu caracter personal, datată și semnată (formular aici);
    3. declarația pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor transmise prin email, datată și semnată (formular aici);
    4. dovada plății taxei de înscriere pentru susținerea examenului de disertație;
    5. diploma de bacalaureat (sau echivalentă) și a foii matricole (sau echivalenta acesteia);
    6. diploma de licenţă (sau echivalentă) și foaia matricolă/ suplimentul la diplomă;
    7. certificatul de naștere.
  • adresa de email la care se vor transmite documentele este secretariat@man.ase.ro;
  • perioada prevăzută în Regulament pentru transmiterea documentelor de înscriere este
    27-28 iunie 2024 (pentru 28 iunie 2024 sunt acceptate numai documentele transmise până la ora 11:00). Pentru eliminarea riscurilor tehnice ale aglomerării la limita termenului prevăzut, rugăm insistent candidații să transmită documentele de înscriere cât mai curând posibil, după confirmarea primirii lucrării de către secretariatul departamentului;
  • mesajul de email care conține documentele de înscriere trebuie să respecte următoarele reguli:
    • toate documentele vor fi atașate unui singur mesaj electronic;
    • toate documentele trebuie scanate în format ”pdf” sau ”jpeg/jpg”, într-un singur fișier;
    • formularele de înscriere trebuie completate cu toate datele absolventului, datate și semnate;
    • candidații trebuie să se asigure că toate documentele transmise sunt complete, respectă formatul cerut și se pot deschide;
    • subiectul mesajului de email este: ”Nume_Prenume1_Prenume2_Denumire Masterat”.
  • reamintim faptul că dosarele incomplete nu sunt acceptate pentru înscriere.

Pasul 3:

  • urmărirea informațiilor cu privire la înscrierea la examenul de finalizare a studiilor de masterat și programarea susținerii disertațiilor.

Candidații trebuie să țină cont riguros de următoarele informații:

  • confirmarea primirii documentelor, a verificării acestora și a înscrierii la examenul de disertație va fi transmisă de către secretariat, până cel mai târziu în ultima zi de înscriere;
  • susținerea disertațiilor va avea loc, cu prezență fizică, în perioada 3-5 iulie 2024;
  • este necesar ca persoanele care depun dosarele de înscriere la examenul de finalizare a studiilor de masterat să urmărească permanent mijloacele specifice de informare (pagina de web ase.ro, pagina de web www.management.ase.ro, pagina personală găzduită de platforma webstudent.ase.ro, adresele instituționale de email) pentru a afla informațiile referitoare la susținerea disertațiilor.

Contact

  • Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Management
    Strada Căderea Bastiliei, Nr. 2 – 10, Sectorul 1, Bucuresti, cod 010374
  • Telefon: +4 021 319.19.00 / +4 021 319.19.01 – Int: 120 / 230
  • Fax:  +40 (0)21 319.18.99
  • E-mail: decanat@man.ase.ro

Program secretariat

  • LUNI -1100-1300
  • MARTI -1100-1300;1600-1800
  • MIERCURI -1100-1300
  • JOI -1100-1300;1600-1800
  • VINERI – nu se lucrează cu publicul

Telefon: 021 319.19.00 / 021 319.19.01 – Int: 230 / 529

Secretar sef: 021 319.19.00 / 021 319.19.01 – Int: 120