CENTRUL DE MANAGEMENT OPERAȚIONAL
Academia de Studii Economice din București
Despre Noi
Centrul de Management Operațional este o structură de cercetare interdisciplinară creată în România în domeniul managementului operațional care își propune să devină pe termen mediu și lung un nucleu reprezentativ, vizibil și dinamic al cercetării fundamentale, aplicative și al consultanței specializate oferite de profesioniști din țară și din străinătate cu largă recunoaștere în mediile internaționale de cercetare.
Centrul de Management Operațional a fost fondat în 2011 și face parte din Departamentul de Management al Academiei de Studii Economice din București. Înființarea sa a avut ca scop creșterea vizibilității Academiei de Studii Economice București și a Facultății de Management în domeniul larg al managementului, atât la nivel național cât și internațional, devenind un partener activ în rețele naționale și internaționale de cercetare și consultanță.
Misiune și Obiective
Misiunea Centrului este să cerceteze problematica specifică în domeniul larg al managementului din România, din alte state și de la nivelul UE și să promoveze cercetarea interdisciplinară într-o perspectivă sistemică, contribuind la îmbunătățirea performanțelor organizațiilor prin descoperirea și aplicarea de noi modele, abordări, soluții inedite pentru rezolvarea problemelor de interes economic.
Dezvoltarea managementului operațional
Dezvoltarea managementului strategic și a leadership-ului
Promovarea școlii românești de management operațional
Crearea și dezvoltarea unor parteneriate interne și internaționale
Dezvoltarea în comun a unor programe educaționale
Stimularea transferului de know-how și bune practici
Membrii Actuali
Prof.univ.dr. Simion Cezar-Petre – director
Prof.univ.dr. Dobrin Octavian Cosmin
Prof.univ.dr. Nedelcu Monica
Prof.univ.dr. Marin Costel Irinel
Prof.univ.dr. Radu Cătălina
Conf.univ.dr. Corboș Răzvan-Andrei
Conf.univ.dr. Marinaș Cristian-Virgil
Conf.univ. dr. Frăsineanu Corina
Conf.univ.dr. Stănescu Aurelia
Conf.univ.dr. Dima Adriana
Conf.univ.dr. Popa Ștefan Cătălin
Conf.univ.dr. Boghian Ruxandra
Lect.univ.dr. Vrîncuț Mihai
Lect.univ.dr. Cioană Georgiana Andreea
Lect.univ.dr. Bădițoiu Laura Adriana
Lect.univ.dr. Bunea Ovidiu-Iulian
Lect.univ.dr. Triculescu Monica
Asist.univ.dr. Mișu Sorina Ioana
Asist.univ.dr. Buzoianu Ovidiu Andrei-Cristian
Asist.univ.dr. Shuleski Darko
Asistent de cercetare drd. Mazăre Mădălina
Domenii de Expertiză
Activități și Rezultate
Membrii Centrului au fost implicați în numeroase proiecte naționale și internaționale iar rezultatele implicării și al muncii lor continue au fost diseminate în numeroase articole și cărți publicate și prezentate prin participarea la conferințe naționale și internaționale.
Membrii Centrului au colaborat și au beneficiat de programe de cercetare în instituții de educație și de cercetare de prestigiu din străinătate, cum ar fi: CNAM Paris, HEC Montréal, London Business School, Maastricht University, Université de Montpellier, University of Texas, Washington State University, Universidad Complutense de Madrid, Universidad Carlos III de Madrid, University of Gothenburg.
Proiecte
Profesorii și cercetătorii ce activează în cadrul Centrului de Management Operațional au fost implicați pe parcursul timpului în numeroase proiecte de cercetare, educaționale și de formare profesională.
Environmental Education – OERs for Rural Citizens (Env-Edu OERs)
Proiectul 19-COP-0038 realizat în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Reykjavik și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iași, finanțat prin granturile SEE.
Plan Integrat de Acțiune de Specializare Inteligentă
Servicii de elaborare a Planului Integrat de Acțiune bazată pe cercetare, dezvoltare și inovare pentru Primăria Sectorului 3 în cadrul programului URBACT.
Digitalizarea Managementului Instituțiilor de Stat
Proiect instituțional "Integrarea oportunităților digitalizării în perfecționarea procesului de management al instituțiilor de stat din România".
Managementul Culturii Organizaționale
Proiect instituțional "Managementul culturii organizaționale: comparație între sectorul public și cel privat".
Leadership Feminin în Economia Verde
Proiect instituțional "Leadership feminin în tranziția către o economie verde: contribuția femeilor antreprenor la inițiativele de sustenabilitate".
CONSIMAT - Facilitarea Tranziției Studenților
Proiectul POSDRU/161/2.1/G/141733 "Facilitarea tranziției studenților de la școală la viața activă prin intermediul metodelor interactive tip întreprindere simulată".
PRIDE-U - Practică Inteligent Dezvoltarea Ta
Proiect POCU 626/6/13/133138 pentru dezvoltarea competențelor practice ale studenților.
Edu-LIDER - Leadership în Educație
Proiect "Leadership și management performant în educație – Edu-LIDER", ID_16, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Pilonul VI.
Revigorarea Activității în Construcții
Proiectul "Opțiuni strategice privind revigorarea activității în domeniul construcțiilor în noile condiții economice", contract 494/2011, MDRT.
Glosar de Termeni în Construcții
Proiectul Glosar de termeni economici, juridici, tehnici în domeniul construcțiilor, contract 403/2009 încheiat cu M.D.R.T.
COSTCONS - Analiza Costurilor pe Ciclu de Viață
Proiectul "Analiza costurilor pe ciclu de viață a construcțiilor în contextul dezvoltării durabile", Contract 31-026/2007, Program PNII Parteneriate.
Managementul Cercetării și Dezvoltării
Proiectul Managementul și administrarea cercetării – dezvoltării și a proiectelor de cercetare, Program CEEX Resurse Umane.
Contact
Informații de Contact
Departamentul de Management
Formular de contact
- +4 021 319.19.00
- +4 021 319.19.01
- Strada Căderea Bastiliei, Nr. 2 – 10, Sectorul 1, Bucuresti, cod 010374
- secretariat@man.ase.ro
Program secretariat
- LUNI -11:00-13:00
- MARTI -11:00-13:00;16:00-18:00
- MIERCURI -11:00-13:00
- JOI -11:00-130:0;16:00-18:00
- VINERI – nu se lucrează cu publicul