decanat@man.ase.ro
+4 021 319.19.00/+4 021 319.19.01 – Int: 120/230
MISIUNE
Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București dorește să își consolideze poziția de lider al învățământului universitar în domeniul managementului, atât în plan educațional, cât și în planul cercetării științifice din România.
Aceasta implică o abordare modernă, care să stimuleze promovarea valorilor autentice, cooperarea între membrii facultății noastre, crearea unor structuri funcționale atât în activitatea de predare din cadrul programelor de licență, masterat, doctorat, cât și în activitatea de cercetare științifică.
În vederea îndeplinirii misiunii sale, este necesar să se acționeze la cele trei mari cicluri ale sistemului de învățământ superior din România:
Acțiunea la aceste nivele ale sistemului educațional trebuie să se fundamenteze pe creșterea calității resursei umane de care dispune sistemul de învățământ (a corpului profesoral), și dezvoltarea a două mari tipuri de parteneriate: parteneriatului „cadru didactic – student” (în așa fel încât procesul educațional să se deruleze în condiții adecvate) și parteneriatul ”facultate – mediul de afaceri” (în scopul creșterii adaptabilității instituției la cerințele de pe piața forței de muncă).
La baza acestei abordări stau îmbunătățirea continuă a calității, implicarea și motivarea permanentă a capitalului uman și orientarea sistematică spre studenți, masteranzi și doctoranzi. Vizăm realizarea unei culturi organizaționale caracterizată prin motivare, creativitate, participare și eficacitate, care pune pe primul plan obținerea de satisfacții de către stakeholderi, dezvoltarea spiritului de echipă și realizarea de performanțe manageriale și economice durabile.
VIZIUNE
Facultatea de Management, ca parte integrantă a comunității universitare din Academia de Studii Economice din București, lider în domeniul managementului din România, aspiră permanent către descoperirea noului în toate formele sale, către generarea de excelență în cercetare, către întreținerea unui mediu propice învățării de înaltă calitate prin pasiunea pentru cunoaștere și inovare a oamenilor ce o formează.
Ne bazăm demersul pe:
VALORI
Pentru îndeplinirea MISIUNII și VIZIUNII Facultății de Management ne bazăm pe un set de VALORI comune și pe convingerea că acestea sunt împărtășite și promovate de întreaga noastră comunitate academică:
În toate activitățile desfășurate în cadrul facultății (fie că este vorba de activități educaționale, de cercetare științifică, organizatorice etc.) se va urmări asigurarea unei conștiințe profesionale ridicate.
Atât în activitatea didactică, cât și în cea de cercetare vom acționa cu maximă responsabilitate, devotament față de adevăr, onestitate, cinste și onoare, în acord cu Codul de deontologie și etică profesională, asigurând astfel consolidarea credibilității și prestigiului facultății noastre.
Pasiunea și entuziasmul în desfășurarea actului educațional și de cercetare în domeniul managementului ne-au adus în Facultatea de Management, iar atașamentul și loialitatea față de valorile definitorii ale culturii organizaționale a facultății ne fac să fim o comunitate unită și să contribuim împreună la consolidarea și dezvoltarea acesteia.
În contextul actual, este imperios necesară încurajarea și promovarea cadrelor didactice care, prin natura activității derulate, prin seriozitatea și vocația de care dau dovadă, aduc un plus de valoare întregii comunități academice din cadrul Facultății de Management. Concomitent, ne propunem să îi formăm pe studenți în același spirit al recunoașterii valorii și al promovării acesteia.
Ne dorim un mediu caracterizat de colegialitate și bazat pe principiile libertății academice, respect, integritate, amabilitate, libertatea de a se angaja în dezbateri, schimburi de idei și descoperire intelectuală în condițiile responsabilității profesionale.
Comunicarea în timp util și coerentă este importantă. Ne vom asigura întotdeauna că așteptările sunt clare pentru toate părțile implicate și vom menține o conduită calmă și pozitivă în toate interacțiunile noastre. Încurajăm libertatea de exprimare într-o atmosferă de dialog deschis, care permite gândire critică, susținută de integritate intelectuală și judecăți etice. Colegialitatea, transparența și responsabilitatea sunt principiile care ghidează guvernarea facultății noastre.
Orice organizație care dorește să performeze trebuie să țină cont de aceste valori în toate activitățile care se derulează în interiorul organizației (plecând de la comunicare și terminând cu adoptarea deciziilor).
Telefon: 021 319.19.00 / 021 319.19.01 – Int: 230 / 529
Secretar sef: 021 319.19.00 / 021 319.19.01 – Int: 120